G enerația mea și cea a părinților noștri încă mai duce în spate bagajul altei perioade istorice. Decenii întregi când tot ce era peste granițe ne era interzis. Avem în noi o foame, încă neliniștită complet, de a descoperi ce e ”dincolo”. Încă ne mai căutăm propria voce, propriul loc, într-un context mai global. Acest lucru se reflectă și în alegerile noastre literare.

Până recent erau în vogă scriitorii din Europa centrală și de vest. Apoi nordic noir-ul, în frunte cu autorii islandezi au luat cu asalt scena literară. Recent, tot mai multe voci din țările arabe sau asiatice se afirmă pe plan global. Suntem inundați de curente noi, avem tot mai mult acces la cărți bune, iar accesibilitatea lor ne permite să călătorim până departe din confortul propriei case. Cumva firesc, asta ne face mai puțin deschiși la literatura română. O apreciem, ca cititori. Acceptăm că literatura română este ofertantă. Dar ne blocăm puțin când vine vorba de explorat mai departe.

De ce? Tind să cred că educația literară din școli a avut un mic rol în asta. Ador să citesc. Dar tot mi se ridică părul pe mâini când privesc în spate, la orele petrecute ”disecând” Mara. La comentariile ”critice” pe care a trebuit să le memorez, pentru că propriul meu spirit critic nu își găsea locul la orele de română. În materie de literatură română, școala ne-a oferit o bucată. Una relevantă pentru o anumită perioadă istorică, dar incompletă într-un context mai larg.

Literatura română înseamnă Ioan Slavici și Sadoveanu. Dar înseamnă și Rodica Ojog-Brașoveanu, Grigore Băjenaru, Mara Wagner, Bianca Vîlcu, Larisa Dobre și mulți alții. Ce au în comun autorii enumerați de mine? Accesibilitatea. Sunt autori pe care îi citești așezat comod, cărți care îți permit să te pierzi în ele, să citești ”fără pretenții”, să te simți bine făcând asta. Autorii enumerați de mine și mulți alții vin să completeze o imagine. Literatura română poate fi greu de digerat, apăsătoare, dominată de idei și stiluri arhaice. Dar poate fi în egală măsură... simpatică. Ușurică, dacă vreți. Apar tot mai multe ”feel-good books” scrise de autori români. Încet dar sigur, literatura română își pierde caracterul sobru. Lasă loc de influențe, de zâmbete, de plăceri nevinovate. Noul val de autori români reflectă spațiul în care trăim acum. Se scutură ușor, ușor de ”moștenirea comunistă”. Ne oferă, în schimb, o perspectivă complementară. Viziuni adaptate timpurilor noastre, cadre în care ne putem identifica ceva mai ușor. Literatura română contemporană ne oferă un element de confort pe care niciun autor străin nu ni-l va putea aduce. Elementul de recunoaștere. Recunoaștem locuri, personaje, momente istorice recente. Avem posibilitatea de a lua poziție, pentru că temele abordate fac parte din realitatea noastră. Și da, ne dă un motiv în plus să fim mândri și să fim puțin mai încrezători.

Ca români avem o istorie grea. În literatură și nu numai. Dar evoluția se simte. Încet, subtil, realitatea noastră devine tot mai diferită de cea a părinților și a bunicilor noștri. Mai trebuie doar să ne deschidem în fața ei. Să acceptăm că nu suntem blocați. Nici ca oameni, nici ca societate, nici ca scriitori sau cititori. În această notă, lansăm o nouă provocare. Vă întrebăm care sunt autorii voștri români preferați, sau ce ”bijuterii” contemporane ați descoperit recent. Haideți să explorăm puțin împreună.