C ând citim, experimentăm aceleași senzații. Râdem, ne supărăm, suferim sau suntem fericiți în compania cărții potrivite. Ne atașăm absurd de personaje, de coperți uzate, de pagini cu urechi de măgar. Lumea devine un zgomot de fundal. Inerte și lipsite de viață, cărțile reușesc totuși să ne satisfacă nevoia de a simți. Ne produc emoții sau ne oferă pretextul pentru a manifesta ceea ce simțeam deja. Poate că ne dorim să plângem, dar nu putem. Iar dacă în momentul respectiv apare un pasaj, o frază care rezonează cu noi, sufletul nostru găsește ”portița” pentru a se elibera. Plângem după un personaj, dar scăpăm concomitent de o parte din balastul pe care îl cărăm.

Cărțile nu ne oferă reciprocitate, nu în sensul clasic. Nu ne iubesc înapoi. Dar uneori reușesc să oglindească atât de exact trăiri sau aspirații personale, încât reușesc să substituie, la un anumit nivel, o interacțiune umană. Sau chiar să o eclipseze. O carte nu e needy. Nu plânge când rămâne uitată pe noptieră luni la rând. Nu ne aruncă priviri acide atunci când ”o înșelăm” cu alte cărți. Și ne oferă mereu îmbrățișarea ei de hârtie atunci când revenim la ea după luni, poate ani. O carte ne acceptă toate schimbările și se adaptează la noi. Își așterne mereu aceleași capitole sub ochii noștri. Dar noi o vedem altfel. Și astfel, lectura ei devine o oglindă a evoluției noastre.

Putem iubi lectura și cărțile. Mulți o facem, chiar dacă ne ferim de acest verb. O carte poate fi iubită pentru că oferă emoție. Pentru că este mai mult decât un obiect. Un roman e suma tuturor lucrurilor pe care le simțim atunci când o citim. E suma trăirilor tuturor oamenilor care au citit acea carte. Iar când ceva poate trezi atât de multe senzații, uneori diferite, uneori contradictorii în atât de mulți oameni, el își depășește cu mult statutul... fizic. Intră în rând cu oamenii prin simpla capacitate de a ne provoca, de a ne răni, de a ne vindeca. Și astfel își câștigă dreptul de a fi iubit. Nu iubim obiectul, ci ceea ce trezește în noi. Felurile în care ne transformă. Adevărurile pe care ne obligă să le acceptăm.

Azi suntem curajoși în declarații. Reiterăm, sus și tare, că iubim cărțile. Chiar și pe cele care nu ne plac. Pentru că fiecare carte, bună sau mai puțin reușită, lasă o amprentă în noi. Ne lasă puțin altfel. Iar când ceva ne transformă atât de brutal și totuși alegem să revenim la acel lucru iar și iar, singura explicație poate fi iubirea.

Pe voi ce cărți v-au transformat? Sau care carți v-au lăsat atât de fericiți sau atât de storși emoțional încât vă e greu să vă mai identificați cu persoana de dinainte de acea lectură? Ca de obicei, așteptăm cu interes răspunsurile voastre în comentarii.