Și totuși... ce înseamnă dragostea? Siguranță, confort, pasiune, fluturi în stomac, nervi, lacrimi, zâmbete, râsete. Dar mai presus de toate sentimentul acela că în momentul în care ești cu persoana pe care o iubești, totul în jur dispare și pare lipsit de importanță. Pentru că ceea ce e important, se trăiește acum.
Putem iubi lectura și cărțile. Mulți o facem, chiar dacă ne ferim de acest verb. O carte poate fi iubită pentru că oferă emoție. Pentru că este mai mult decât un obiect. Un roman e suma tuturor lucrurilor pe care le simțim atunci când o citim. E suma trăirilor tuturor oamenilor care au citit acea carte. Iar când ceva poate trezi atât de multe senzații, uneori diferite, uneori contradictorii în atât de mulți oameni, el își depășește cu mult statutul... fizic. Intră în rând cu oamenii prin simpla capacitate de a ne provoca, de a ne răni, de a ne vindeca. Și astfel își câștigă dreptul de a fi iubit. Nu iubim obiectul, ci ceea ce trezește în noi. Felurile în care ne transformă. Adevărurile pe care ne obligă să le acceptăm.
Azi suntem curajoși în declarații. Reiterăm, sus și tare, că iubim cărțile. Chiar și pe cele care nu ne plac. Pentru că fiecare carte, bună sau mai puțin reușită, lasă o amprentă în noi. Ne lasă puțin altfel. Iar când ceva ne transformă atât de brutal și totuși alegem să revenim la acel lucru iar și iar, singura explicație poate fi iubirea.
Pe voi ce cărți v-au transformat? Sau care carți v-au lăsat atât de fericiți sau atât de storși emoțional încât vă e greu să vă mai identificați cu persoana de dinainte de acea lectură? Ca de obicei, așteptăm cu interes răspunsurile voastre în comentarii.