Lectură – nevoie sau moft?
December 2, 2021
În dialog cu Bianca Vîlcu
December 24, 2021
C
ând eram mică, îl adoram pe Karl May. I-am citit toate cărțile pe care am putut să le găsesc. Eram obsedată de Winnetou și am plâns mai mult decât îmi place să recunosc la anumite pasaje. Romanele lui Karl May mi se păreau perfecte, iar această impresie s-a extins, firesc, și asupra autorului.
La vreo zece ani distanță, împinsă de nostalgie, m-am gândit să recitesc o parte din cărțile sale. De data aceasta cu context. Eram curioasă cine este Karl May. O parte din mine spera, poate, să descopere că toate cărțile care îmi făcuseră copilăria mai frumoasă ascund o urmă de autenticitate.
De ce am dat în schimb? De un tâlhar. Un om care fentase legea de nenumărate ori, un client fidel al închisorilor, un impostor. Iar odată ce am aflat asta, nu am mai putut să îi văd cărțile la fel. Personajele care mă vrăjiseră în trecut au ajuns să mi se pară caricaturi. Intențiile lor false. Old Shatterhand, Old Surehand îmi păreau subit fanfaroni. Oameni mânați de un “white saviour complex” care își căutau validarea în sălbăticie pentru a ascunde incapacitatea lor de a se adapta în societate.
Odată ce l-am ”cunoscut” pe Karl May autorul, mi-a devenit imposibil să-i respect opera. Iar asta mă aduce la întrebarea de azi: în ce măsură putem face abstracție de autor când îi citim cărțile? Și pornind de la asta, mai putem lua în serios mesajul unei cărți atunci când cel care a scris-o manifestă, în viața reală, un comportament diametral opus celui pe care încearcă să îl cultive prin munca sa?
Și atunci, de ce mai citim?
Î n literatura românească, s-a creat un cult (nu dezbatem cât de justificat) pentru Eminescu. Toată lumea știe de ”luceafărul poeziei românești”, ”cel mai mare poet al țării”, ”om de geniu”. Sunt metafore care încă ne sunt servite pe bandă rulantă la școală, până în punctul în care nu ne mai îndoim de realitatea lor. În opoziție, despre ”Eminescu antisemitul” se vorbește puțin spre deloc. Poate pentru că este mai ușor să acceptăm jumătăți de adevăruri decât să încercăm să reconciliem, la nivel moral, importanța operei lăsate de autor cu aspectele mai controversate ale vieții sale.
Revenind la zilele noastre, recent J.K. Rowling s-a aflat în centrul unui scandal de proporții după câteva postări problematice pe social media. Reacțiile nu au întârziat să apară, de la fani revoltați la vechi colaboratori care se detașează de autoare. Și aici, asistăm la o contradicție între carte și autor. Cea care a creat un univers magic dominat de diversitate, în care orice om ar putea să se proiecteze, se opune, în viața reală, tocmai acestei diversități. Îi face asta mesajul din cărți mai puțin valid?
Realist vorbind, toți autorii sunt oameni și astfel supuși greșelii. Dacă scotocim suficient de adânc în biografia fiecărui scriitor, vom găsi aspecte controversate, scandaluri, mesaje contradictorii, schimbări de viziune. În plus, merită notat că mulți dintre cei mai faimoși autori au fost, în viața reală, personaje problematice. Cu excentricități, vicii, viziuni nu neapărat populare. Sunt trăsături ce le-au atras mai degrabă simpatia decât critica.
Consensul este că trebuie să fii un om diferit pentru a scrie ceva nou și incitant. Problema apare în momentul în care cineva susține pe hârtie un set de valori în timp ce în viața reală se revoltă împotriva acestora.
Ce se întâmplă cu noi, ca cititori în acest context? Pe cine mai susținem de fapt? Cumpărăm și promovăm o carte pentru că simpatizăm cu mesajul transmis, chiar daca prin asta popularizăm și susținem financiar un om cu care nu rezonăm? Sau ardem cartea, ne revoltăm împotriva autorului și riscăm astfel să aruncăm în uitare cărți cu potențial?
Este o întrebare la care noi nu avem răspuns. Încă îl căutăm. Dar suntem curioși să vă aflăm opiniile. 🙂